Cele două unități de învățământ ale Orașului Lipova, Liceul „Atanasie Marienescu” Lipova și Liceul „Sever Bocu” Lipova și-au deschis luni – 13.09.2021, porțile pentru a da startul unui nou an școlar.

Elevii de toate vârstele, de la grădinițe, clasele 0-4, până la clasele de liceu, au pășit din nou, fizic, în sălile de clasă pentru a începe un nou capitol din procesul educațional al vieții lor.

Fiecare dintre conducerile celor două unități educaționale au organizat festivitățile care au prilejuit deschiderea noului an școlar, conform tututor normelor în vigoare, astfel încât totul să se desfășoare în siguranță și să fie evitate orice minime riscuri.

Primarul Orașului Lipova – Florin Fabius PERA și viceprimarul – Ioan LĂPĂDAT au fost alături de elevii și cadrele didactice din ambele unități școlare, pentru a-i asigura de tot sprijinul necesar și pentru a le oferi câteva cuvinte de încurajare și încredere, cu atât mai mult cu cât ultimii 2 ani au adus pentru fiecare situații nemaiîntâlnite și netrăite de alte generații.

În discursurile prezentate, primarul Orașului Lipova – Florin Fabius PERA i-a asigurat atât pe profesori, cât și pe elevi și părinții acestora de faptul că Primăria și Consiliul Local al Orașului Lipova vor susține învățământul lipovan, dezvoltarea sistemului educațional și vor încerca să găsească mereu soluții la problemele existente, atunci când situația va fi de așa manieră.

„În prezent, avem câștigat din vara acestui an, un proiect pe fonduri europene care va asigura necesarul de tablete pentru elevii Orașului Lipova, acesta aflându-se în stadiu de implementare, aceste tablete urmând a fi utile elevilor nu doar în cazul reluării învățământului online, ci și pentru desfășurarea unei bune părți din cursurile și aplicațiile de la clasă, aceste tablete urmând să ajungă în posesia școlilor în viitorul foarte apropiat. 

În ceea ce privește cele două imobile din Radna care aparțin de Liceul „Atanasie Marienescu” Lipova, dedicate claselor primare și gimnaziale, în perioada următoare lucrările de reabilitare demarate vor ajunge la final, iar elevii vor putea să-și desfășoare activitatea în două unități școlare noi, reabilitate și cu toate dotările necesare asigurate. 

În plus, dorim să mai menționăm că există inițiative și documentații depuse pentru accesarea unor noi fonduri europene și guvernamentale care vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea unităților de învățământ din Orașul Lipova.

Suntem alături de sistemul de învățământ lipovan și vom oferi ori de câte ori este nevoie sprijin fiecărei unități educative, ne dorim ca toate proiectele să fie duse la realizare, sperăm ca pandemia să nu mai îngreuneze activitatea educațională și elevii noștri să se bucure de tot ceea ce școala, educația și cartea le pot oferi.” – au fost gândurile transmise de Florin Fabius PERA, primarul Orașului Lipova în deschiderea anului școlar 2021 – 2022.