Compania Naţională a Investiţii (CNI) a semnat, la începutul acestei luni, protocolul prin care se realizează transferul în patrimoniul local al spitalului construit în oraşul Lipova, care deocamdată nu este funcţional, deşi a fost finalizat în urmă cu patru luni.

Protocolul semnat de conducerea CNI şi de ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a fost predat primarului oraşului Lipova, Florin Pera, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Prefectura Arad.

Prezent în conferinţă, directorul de investiţii al CNI, Adrian Cefălan, a declarat că finanţarea pentru noul spital a fost de 21,6 milioane lei, cu TVA inclus, iar imobilul este „predat la cheie” administraţiei locale.

„Spitalul existent, din punct de vedere moral, nu mai făcea faţă noilor cerinţe impuse de DSP şi ISU. Primăria Lipova va finaliza amenajările exterioare şi accesul în spital, lucrări care nu erau eligibile la finanţare prin CNI”, a spus Adrian Cefălan.

El a precizat că, în prezent, CNI are deschise 20 de şantiere în domeniul sănătăţii în toată ţara, cu lucrări în valoare de 80 de milioane de euro, majoritatea fiind de extindere, reabilitare sau construire a unor noi corpuri de spitale.

Cu privire la noul spital din Lipova, Florin Pera, primarul oraşului a precizat că mai sunt necesare atât lucrări de amenajare în curtea interioară, cât şi de construire a unei pasarele care va lega imobilul nou de vechiul spital. Lucrările de amenajare sunt în plină desfășurare, așa cum se poate observa și din imagini.

Construirea noului spital a început în toamna anului 2017 şi a fost încheiată în august 2020, când a avut loc recepţia. Finanţarea a fost asigurată prin Compania Naţională de Investiţii. Clădirea are deocamdată doar mobilier, nu şi echipamente medicale sau personal alocat. Echipamentele necesare ar costa aproximativ un milion de euro, conform evaluării făcute de Primăria Lipova, care intenţionează să acceseze fonduri europene nerambursabile pentru achiziţia lor.

Primarul oraşului, Florin Pera, a declarat, la începutul lunii noiembrie, că o eventuală operaţionalizare a spitalului în următoarele luni se poate face doar prin mutarea unor echipamente şi angajaţi din Spitalul Orăşenesc Lipova, dar numai după realizarea lucrărilor exterioare.

Noul spital din Lipova este prevăzut cu o capacitate de 85 de paturi, care ar urma să deservească o populaţie de aproximativ 60.000 de oameni din localităţi de pe Valea Mureşului. Este al treilea spital public construit după 1990 în judeţul Arad, după cele din Ineu şi Spitalul TBC din municipiul Arad.

Spitalul Orășenesc Lipova este situat la aproximativ 40 de km de municipiul Arad, având o populație arondată de aproximativ 60.000 de locuitori. Spațiile necesare derulării activității erau insuficiente, iar clădirile existente – C2, C3 – într-o stare fizică proastă și cu dimensiuni neadecvate spațiilor cu destinație de sănătate. Clădirile în care funcționa Spitalul Orășenesc Lipova sunt construite în perioada 1950 – 1960. În structura inițială, înainte de preluarea de către CNI, spitalul avea o capacitate de 110 paturi care deserveau secțiile Medicină internă, Pediatrie, Pneumologie TBC, Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie și Ambulatoriu. Pentru clădirile care au fost retrocedate, Spitalul Județean Lipova plătea anual 96.000 lei chirie.

 

Economii, din banii de chirii

Prin contractul derulat de CNI s-a extins clădirea existentă a spitalului prin construirea unui corp de clădire legat de corpul C1 (existent) la nivelul etajului printr-o pasarelă. Astfel, secțiile care funcționau în corpurile de clădire pentru care se plătea chirie pot fi mutate în acest corp nou, eliminând astfel cheltuielile aferente plăţii chiriei.

Construcția dispune acum de un total de 58 de paturi la care se vor atribui 91 de membri de personal medical și conex. Noua clădire beneficiază de spații dedicate camerei de gardă, compartimentului ATI (terapie intesivă), cabinete ambulatoriu, bloc operator, laboratoare de analize medicale, laborator de radiologie și imagistică medicală.

Noua clădire corespunde tuturor normativelor și reglementărilor în vigoare. Spitalul are o suprafață totală construită de 1.882 de mp și o suprafață totală desfășurată 5.397 mp.

 

Noul spital este structurat astfel:

  1. Sector spitalizare

– Secţia recuperare medicină fizică şi balneologie–15 paturi

– Compartiment pediatrie–20 paturi

– Compartiment chirurgie generală – 6 paturi

– Compartiment obstetică- ginecologie-6 paturi

– Compartiment ATI–3 paturi

– Camera de gardă

– Însoţitori –3 paturi

– Unitate de spitalizare de o zi – #cni 5 paturi

  1. Sector ambulatoriu ( pentru pacienţi neinternaţi )

– Cabinete de consultaţii şi tratamente

– Cabinet medicină internă

– Cabinet pneumologie

– Cabinet obstetică ginecologie

– Cabinet pediatrie

-Cabinet chirurgie

  1. Servicii tehnico – medicale de diagnostic si tratament

– Bloc operator

– Serviciu de anestezie şi terapie intensivă ( ATI )

– Bloc de naşteri

– Sector de investigaţii – explorări funcţionale

– Laborator de analize medicale

– Laborator de radiologie si imagistică medicală

– Sector de terapie ( pentru bolnavi spitalizaţi şi ambulatorii )

– Serviciu de urgenţe

– Serviciu de recuperare medicală

– Servicii tehnico – medicale auxiliare

– Serviciu de sterilizare centrală

– Farmacie

– Prosectură (morgă)

 

Să nu uităm că spitalul nou este, în cea mai mare parte, meritul fostului primar Mircea Jichici, iar noul primar Florin Pera duce mai departe acest proiect, prin amenajările exterioare și proiectele ce vor fi depuse pentru obținerea de finanțare necesară achiziționării echipamentelor.

Unitatea medicală s-a realizat cu cofinanţare de la bugetul local, beneficiarii fiind locuitorii Lipovei şi ai Văii Mureşului, în principal.