- Interviu cu Florin Pera, primarul orașului Lipova
- Domnule Florin Pera, de la sfârșitul lunii octombrie ați preluat efectiv prerogativele de primar al orașului Lipova, în urma depunerii jurământului. La ce să se aștepte cetățenii orașului în următorii patru ani, din partea administrației locale?
- Cred că cetățenii cam știu la ce să se aștepte, am discutat aceste lucruri pe larg și în campania electorală, iar votul masiv ce ne-a fost acordat arată că oamenii au încredere în proiectele echipei noastre. Principalele mele priorități vor fi sănătatea, adică finalizarea spitalului și darea lui în funcțiune, învățământul, prin reabilitarea Liceului Sever Bocu, construirea unui campus școlar și finalizarea lucrărilor la școala din Radna. De asemenea, gazul este un proiect extrem de important, pe care dorim să-l realizăm și lucrăm pe lângă proiectul Transgaz, de care s-a vorbit în ultimele luni, și la un proiect ce vizează rețelele din oraș, unde sunt disponibile de anul viitor fonduri europene. Vom finaliza, în primul rând, toate proiectele începute în mandatul domnului Jichici și vom demara alte proiecte, mai ales că anul viitor se deschid finanțări pe diferite domenii.
- Vorbeați de finalizarea actualelor proiecte. Care e stadiul fiecăruia, mai ales al spitalului, de care multă lume vorbește, inclusiv la nivel județean?
- Am citit și eu zilele trecute în presă că unii sunt preocupați că avem spital nou și nu e dat în funcțiune. Probabil, cei care sunt mirați de acest lucru nu cunosc situația spitalului, nu cunosc pașii ce trebuie urmați. Noi am finalizat clădirea, care e funcțională, iar acum am demarat lucrări la căile de acces și curtea interioară. Nu poți deschide un spital până când nu sunt finalizate toate etapele. Urmează achiziția de aparatură, care ar fi trebuit deja demarată, dar din păcate promisiunea vechiului guvern, care a alocat 5 milioane de lei pentru aparatură și echipamente necesare secțiilor prin Ministerul Sănătății, nu a mai fost respectată de actualul guvern. E o chestiune politică, dar eu nu doresc să intru în astfel de dispute, deși mi-aș fi dorit ca cetățenii orașului să fie respectați, să nu fie tratați în funcție de votul dat la alegerile locale sau parlamentare, fiindcă nu e normal. Vrem să nu mai fim la mâna nimănui, să nu mai depindem de un partid sau altul când e vorba să primim bani pentru oraș, așa că lucrăm la un proiect pentru dotarea spitalului cu tot ce e nevoie, pe care îl vom depune pe fonduri europene, urmând ca anul viitor să se deschidă linii de finanțare pe acest domeniu. Un alt proiect aflat în lucru este Biserica Adormirii Maicii Domnului, reabilitată cu fonduri europene în valoarea de aproape 5 milioane de euro, unde lucrările înaintează conform planului, nu avem motive să ne plângem de constructor. La stadion mai avem puțin de lucru, gazonul arată excelent, suntem pe ultima sută de metri, avem și scaunele, dar probabil se vor monta în primăvară, nu are rost să le mai punem acum, în prag de iarnă. Poate avem norocul ca din primăvară să se permită din nou accesul spectatorilor pe stadion și să putem face o inaugurare pe măsura investiției. La piața agroalimentară, sperăm ca în aceste zile să primim descărcarea arheologică de la minister, ca să putem duce la capăt și acest proiect. Am auzit multe discuții referitoare la vechiul pod. În acest moment, se lucrează la refacerea proiectului, pentru că așa cum se știe au fost probleme la structura de rezistență, iar lucrările vor fi realuate, fiindcă există finanțarea în continuare, nu există niciun fel de alte probleme în afară de cele amintite.
- Ce proiecte noi aveți în plan, în perioada următoare?
- În primul rând, vom depune proiecte pe fonduri europene, pe tot ce este finanțabil, fiindcă avem multe documentații pregătite de aparatul din primărie, numai să se deschidă liniile de finanțare anul viitor. Am spus mai devreme despre problema gazului, care este deosebit de importantă pentru dezvoltarea Lipovei, pentru atragerea de noi investitori și crearea de noi locuri de muncă. Am discutat împreună cu administratorul public Mircea Jichici cu cei de la Transgaz, care se ocupă efectiv de introducerea gazului la Lipova, obiectiv ce trebuie finalizat până la sfârșitul anului 2021. Noi trebuie să fim pregătiți cu un proiect care vizează rețelele interioare, la nivelul fiecărei străzi, iar ca lucrurile să meargă mai repede, avem în vedere depunerea unui proiect în acest sens pe fonduri europene. Vrem să atragem fonduri pentru Liceul Sever Bocu, să reabilităm acea clădire frumoasă, una dintre clădirile istorice ale Lipovei, și să realizăm un campus școlar, de care orașul are atâta nevoie. Dorim să dezvoltăm Serviciul pentru Situații de Urgență, pentru că este o componentă extrem de importantă a administrației locale. De asemenea, există un proiect mai vechi, de reabilitare a sediului primăriei, care a fost readus în prim plan, fiindcă am reușit să identificăm o sursă de finanțare. Vom anunța la momentul potrivit despre ce este vorba.
- Cum veți reuși să duceți la bun sfârșit aceste proiecte, în condițiile în care nu aveți o majoritate solidă în Consiliul Local Lipova?
- Când e vorba de interesul orașului, cred că ar trebui să avem nu o majoritate solidă, ci unanimitate. Nu cred că vreun consilier responsabil, atunci când va fi vorba despre introducerea gazului, reabilitarea liceului Sever Bocu, achiziția de aparatură pentru spital, reabilitarea de străzi, va putea vota vreodată împotriva acestor proiecte. Am mai spus-o și cu alte ocazii: din partea mea există toată deschiderea de a colabora cu toți aleșii locali, fiindcă aici nu ne ocupăm de politică, ci de administrație. În Consiliul Local și Primărie nu suntem nici de la PSD, nici de la PNL, USR sau PRO România, suntem cu toții reprezentanții orașului, aleși de cetățeni și trebuie să urmărim doar interesul cetățenilor. Acestea fiind spuse, nu cred că vor fi probleme cu privire la adoptarea proiectelor care vizează dezvoltarea orașului, atragerea de fonduri europene sau guvernamentale, modernizarea a infrastructurii sanitare, educaționale etc.
- În final, dacă doriți să adresați cetățenilor un mesaj, de început de mandat.
- Le mulțumesc încă o dată pentru încrederea acordată la alegerile din 27 septembrie și sper că nu-i vom dezamăgi în acești patru ani. Vom lucra în continuare ca o echipă unită, alături de domnul Jichici, de consilieri, de aparatul din primărie și vom face tot ce depinde de noi pentru ca lucrurile să meargă în direcția corectă, să continuăm dezvoltarea orașului Lipova, să ridicăm nivelul de trai al oamenilor. Fiindcă se apropie Ziua Națională a României, 1 Decembrie, doresc să urez pe această cale un sincer „La mulți ani!“ tuturor cetățenilor din Lipova, cu speranța că vor veni vremuri mai bune, că vom reuși să trecem cu bine, împreună, peste această perioadă grea, generată de acest virus blestemat, care ne face zile negre.