Compania Transgaz a transmis, la începutul lunii august, o adresă către Primăria Lipova, prin care solicită identificarea terenurilor care vor trebui expropriate, în cadrul proiectului de introducere a rețelei de gaz în orașul Lipova.

„Am primit adresa oficială din partea TRANSGAZ, pentru a identifica terenurile care vor trebui expropriate, în vederea introducerii conductei principale care va aduce gazul la Lipova.
Lucrurile merg înainte, și cu siguranță introducerea gazului va aduce bunăstare pentru orașul Lipova atât pentru locuitori, cât și pentru partea industrială. Doamne Ajută!“,
spune primarul Mircea Jichici.

În adresa pe care o puteți observa în facsimil, Transgaz transmite faptul că are obligația de a extinde până în decembrie 2021 rețelele de gaz în stațiunile declarate de interes local. Cum Lipova a fost declarată stațiune de interes local prin HG nr. 1/2012, Transgaz are obligativitatea de a aduce rețeaua de gaz la Lipova până la finele anului viitor.

„Pas cu pas, ceea ce am visat și ne-am luptat, împreună cu colegul meu Mihai Fifor și cu primarul Mircea Jichici și alți primari de pe Valea Mureșului, să punem în practică pentru cetățenii județului, avansează armonios pe făgașul normal. Locuitorii de pe Valea Mureșului vor avea în sfârșit o conductă de gaz operantă, în condițiile în care, în faza actuală, Primăria Lipova a fost înștiințată pe cale oficială de Transgaz cu privire la terenurile care vor trebui expropriate, în vederea introducerii conductei principale care va deservi orașul. Reamintesc faptul că, Transgaz s-a ocupat de întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic și urmează să execute lucrarea în sine pentru prelungirea magistralei transport gaz.

Suntem optimiști și în ceea ce privește localitățile de pe Valea Crișului, care se vor alătura celor care sunt deja într-o fază avansată în ceea ce privește derularea proiectului. Beneficiarii sunt și trebuie să rămână cetățenii, în speță comunitățile locale”, afirmă deputatul PSD Arad Florin Tripa.