O nouă seară a fost dedicată artei în orașul Lipova, de această dată fiind în prim plan arta poetică, pictura și muzica, toate la un loc creând o atmosferă unică, o atmosferă de cenaclu. O astfel de seară a fost organizată la Lipova, în incinta Casei de Cultură a Orașului Lipova, instituție care a fost reabilitată și reorganizată în ultimii ani, în prezent începând să pregătească și să desfășoare pentru locuitorii orașului Lipova și nu numai, pe rând,  tot mai multe activități cuturale dintre cele mai frumaose și variate.

Dacă încă din luna ianuarie, în cadrul Casei de Cultură a Orașului Lipova, cursurile de dansuri populare pentru copii și adulți și-au început activitatea, luna aprilie are o altă tematică, această lună fiind dedicată artei poetice, literaturii, picturii și muzicii de cenaclu.

În acest sens, cu acordul Primăriei Orașului Lipova și a domnului primar Iosif Mircea JICHICI și sub coordonarea lui Adrian Antoche – Șef Birou Cultură-Sport, un spațiu din incinta Casei de Cultură a Orașului Lipova a fost oferit Cenaclului Literar Artistic „MUZA” – Lipova, în vederea realizării unei Galerii de artă și literatură, special creată pentru orașul Lipova și pentru tot ceea ce înseamnă arta în acest oraș.

După săptămâni întregi de muncă și pregătirea tuturor detaliilor, Galeria de Artă și Literatură  „MUZA” a fost inaugurată, Vineri, 12.04.2019, de la ora 18, în cadrul unui eveniment deosebit.

Programul evenimentului, organizat în colaborare și cu sprijinul reprezentanților Cenaclului literar-artistic „Muza” Lipova, a cuprins două momente principale, care au fost organizate astfel:

  1. SEARĂ DE  POEZIE  ȘI  MUZICĂ, cu participarea membrilor Cenaclului literar artistic ”MUZA”:
  • ZENOVIA LASCU
  • NATAȘA CHILIBON  ROMAN
  • LILIANA LUPU
  • ANA OLIMPIA  NICOLESCU
  • ALIN PĂCURAR
  • ANDREEA GROZI
  • GABRIELA FERCALO
  • CRIȘAN PARTENIE
  • VICTORIA ARDELAN

 

  1. EXPOZIȚIE DE  PICTURĂ, cu participarea pictorilor:
  • CRIȘAN PARTENIE
  • IULIAN COVACI
  • MIHAI POPA
  • LENUȚA BUHA
  • VICTORIA ARDELEAN
  • JENI MARIA  LUCAN
  • MARIUS NEAGU

 

Invitații speciali ai evenimentului au fost:

  • ANA CAIA și membrii Cenaclului „Aurel Turcuș”, membrii ai Ligii scriitorilor Filiala Timișoara – Banat
  • ANA OLIMPIA  NICOLESCU – membră a Ligii scriitorilor Filiala Timișoara-Banat și membră a Cenaclului „MUZA” – LIPOVA
  • univ. CONSTANTIN DEHELEAN și membrii Cenaclului ”Luceafărul” din Arad

 

Evenimentul a fost unul foarte frumos și apreciat de publicul prezent, acesta reușind să strângă la un loc artiști locali și invitați speciali și să ofere în final publicului prezent o seară specială, unde arta în diferitele ei forme a primit locul binemeritat în tabloul cultural al orașului Lipova.

Doamna Zenovia Lascu – președinte al Cenaclului Literar-Artistic „Muza” Lipova, prezentă în cadrul evenimentului, a transmis un mesaj foarte frumos tuturor celor prezenți: „Acum, în preajma sfintelor Sărbători Pascale, resimt o bucurie profundă ca urmare a inaugurării Galeriei de artă Muza din incinta Casei de cultură Lipova, unde își desfășoară activitatea și cenaclul literar artistic cu același nume. În calitate de președinte al acestui cenaclu, mulțumesc oficialităților locale care ne-au sprijinit nemijlocit la desfășurarea acestui eveniment la care au participat alături de noi, ca invitați, membrii cenaclului Luceafărul din Arad, membrii cenaclului Aurel Turcuș din Timișoara, artiști plastici locali și arădeni, invitatul nostru surpriza Dl. Adrian Moldovan, D-na Corina Dubeștean, reprezentant al Muzeului Orașului Lipova, precum și mulți alți oameni speciali, care au fost prezenți alături de noi în această seară specială. Pe această cale, mulțumesc încă odată tuturor, lăsând invitația deschisă pentru relaționare în plan artistic și literar!”, au fost cuvintele transmise cu multă emoție de președinta Cenaclului Literar-Artistic „Muza” din Lipova.

De asemenea, Ana Olimpia Nicolescu, una dintre invitatele speciale ale serii, a dorit să spună câteva cuvinte: „Ce poate fi mai frumos decât să te întorci în orășelul de unde provii, la invitația colegilor  cenaclului local, cu ocazia inaugurării Galeriei de Artă „MUZA“,  din cadrul CASEI DE CULTURĂ A ORAȘULUI  LIPOVA.  Am fost însoțită de iubitori de pictură, muzică și poezie din Timișoara, municipiul în care trăiesc actualmente. Cu toții am încercat să construim o punte peste generații și timp, salutând cu drag și respect omologii noștrii din Cenaclul Literar-Artistic „Muza“ Lipova, pe cei din cenaclul Luceafărul Arad, oameni cărora ieri după-masă ne-am alăturat, cei din cenaclul  Aurel Turcuș Timișoara. Am trăit momente de satisfacție și  bucurie care demonstrează cu prisosință că avem nevoie unii de alții pentru cunoaștere, susținere, colaborare și creștere spiritual-artistică. FELICITĂRI RECIPROCE  TUTUROR! Mulțumiri oficialităților locale care au făcut posibilă desfășurarea acestui eveniment”, a fost mesajul transmis în fața publicului lipovan de poeta Ana Olimpia Nicolescu.