Ambasadori din 27 de țări au fost prezenți sâmbătă, 20 octombrie a.c., la Lipova , la Basilica „Maria Radna”, într-o vizită organizată de Ministerul Afacerilor Externe, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Această vizită a corpului diplomatic străin format din 27 de ambasadori, vizită desfășurată la nivelul județului Arad, se înscrie într-o acțiune mai amplă a Ministerului Afacerilor Externe, organizată cu ocazia marcării Centenarului Marii Uniri.

La inițiativa Ministerului Afacerilor Externe, județul Arad, alături de alte județe din centrul și vestul României, au fost vizitate de șefii misiunilor diplomatice acreditați la București.

În cadrul vizitei desfășurată pe tot parcursul zilei de sâmbătă, 20 octombrie, la nivelul județului Arad, s-a efectuat un tur al Podgoriei Aradului, o vizită la Miniș, la „Colna construită în secolul XVIII”, iar după o degustare de vinuri, delegația oficială și-a încheiat vizita în județul Arad cu o oprire la Radna, Basilica Maria Radna fiind ultimul dintre obiectivele turistice vizitate, din județul Arad.

Scopul principal al vizitei a fost acela de a promova legături comerciale, culturale, educaţionale şi de altă natură între zonele pe care le vizitează în România şi ţările pe care le reprezintă.

Prefectul Județului Arad, doamna Florentina HORGEA, a participat, alături de corpul diplomatic străin acreditat la București, la vizitarea obiectivelor turistice din județ.

Cei 27 de ambasadori reprezintă Algeria, Lituania, Iordania, Cehia, Israel, Malayesia, RPD Congo, Tunisia, Algeria, Africa de Sud, Muntenegru, Irak, Chile, Slovacia, Indonezia, Federaţia Rusă, India, Bulgaria, Armenia, Mexic, Peru, Egipt, Portugalia, Nigeria, Georgia, Pakistan şi Sudan.

Corpul diplomatic străin acreditat la București, format din 27 de ambasadori, au fost însoțiți pe tot parcursul vizitei din județul Arad și de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, principalul oaspete din partea ministerului fiind Maria Magdalena Grigore – Secretar de Stat în cadrul MAE.

Pe plan local, la Lipova, în întâmpinarea corpului diplomatic, alături de oficialități locale prezente, Primarul Orașului Lipova – Iosif Mircea Jichici, Petru Cociș – Administrator Public al Orașului Lipova,  reprezentanți ai Basilicii Maria Radna și ai Episcopiei Timișoara, au mai fost prezenți la Radna reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Arad, Florentina Horgea – Prefect și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe.

Vizita Basilicii „Maria Radna” a fost una cu totul deosebită, apreciată de ambasadori. Pentru Orașul Lipova, această vizită a reprezentat o onoare cu totul aparte, o oportunitate extraordinară, având astfel ocazia de a găzdui preț de câteva zeci de minute, personalități deosebite, oaspeți unici, care au plecat de la Lipova – Radna extrem de plăcut impresionați.