Ultimul weekend al lunii septembrie a adus deschiderea unui nou an de activităţi extraşcolare şi pentru reprezentanţii secţiilor din cadrul Clubului Copiilor Lipova, dar mai ales pentru copiii care aşteptau nerăbdători startul activităţilor.
Profitând de vremea foarte caldă de afară și de soarele prietenos al toamnei, reprezentanții Clubului Copiilor Lipova au gândit ca evenimentul să fie organizat, de data aceasta, în aer liber. Prin urmare, în după-masa zilei de vineri, 28.09.2018, alături de copii, părinți și alți invitați, profesorii coordonatori de la Clubul Copiilor Lipova au dat viață spațiului din Piața Libertății, din centrul orașului Lipova.
Programul pregătit pentru acest eveniment a fost unul foarte diversificat, fiind cuprinse acțiuni ale fiecărei din cele 6 cercuri care își desfășoară activitatea în cadrul Clubului Copiilor Lipova.
Sala centrului recreativ s-a dovedit neîncăpătoare pentru toţi copiii telentaţi, însoţiţi de părinţi, care au aşteptat foarte nerăbdători această zi.
Evenimentul a debutat cu câteva discursuri adresate tuturor celor prezenţi de către reprezentanţii Clubului Copiilor Lipova, moment în care, fiecare dintre profesorii secţiilor din cadrul Clubului Copiilor Lipova, pe lângă cuvintele de bun-venit adresate celor prezenţi, a făcut o scurtă prezentare a cercului pe care îl coordonează.
Momentul discusurilor a fost continuat cu un program artistic, un spectacol foarte diversificat şi frumos, pregătit de copiii din cadrul Clubului Copiilor Lipova.
Programul pregătit a cuprins următoarele activități:
- Ateliere de creație – Cercul ”ATELIERUL FANTEZIEI” – prof. CAMELIA IORDACHE
- Cântece și poezii în limba engleză – Cercul ”CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE ENGLEZĂ” – FLORINA CONSTANTIN
- Demonstrații de Gimnastică aerobică și Judo– Cercul GIMNASTICĂ AEROBICĂ și JUDO – PAPP IOSIF
- Recital artistic Ionela Cioanca – Cercul MUZICĂ, prof. CODRIN DRĂGOI
- Recital artistic ”Trupa 06” – Cercul MUZICĂ, prof. CODRIN DRĂGOI
Astfel, spectatorii s-au delectat pe ritmuri de muzică, au fost atenți la demonstrațiile sportive de gimnastică aerobică și judo și chiar s-au îndulcit cu turta dulce decupată în cele mai frumoase și creative forme care au evidențiat sigla reprezentativă pentru Anul Centenarului, pregătite de copiii foarte talentați ai Clubului Copiilor Lipova.
Au fost organizate de asemenea și câteva concursuri și diverse surpriză pentru copii, în urma cărora aceștia s-au ales cu diplome și recompense.
Concursurile și surprizele pregătite au fost următoarele:
- CONCURS DE BICICLETE – categoria 4-5 ani și 6-7 ani
- JOCURI SURPRIZĂ, BALOANE și ALTE SURPRIZE SPECIALE pentru copii
Nu în ultimul rând, toate mulțumirile și felicitările merg către gazdele evenimentului și totodată cei care au gândit toată această organizare deosebită, cei care au fost gazde ireproșabile atât pentru copii, cât și pentru părinţi şi pentru toți cei care au ajuns în Piața Libertății, cu această ocazie. Acești oameni și coordonatori profesioniști, sunt reprezentanţii Clubului Copiilor Lipova: Tusa Zoltan – director şi profesorii coordonatori: Iordache Camelia, Sălăşan Florina, Papp Iosif şi Codrin Drăgoi, care i-au întâmpinat pe copii cu multă energie şi planuri măreţe pentru noul an.