Istoria Lipovei – oraș și cetate – a fost mult influențată de balanța puterii, dintre Imperiul Otoman pe de o parte și pe de altă parte, de țările grupate în tabăra creștină.

Eșecul Regatului Maghiar în lupta de la Mohacs (1526), cât și ascensiunea constantă a turcilor, au avut efecte deosebite asupra țărilor din zonă.

Regatul Ungariei dispare practic pe harta Europei, iar Transilvania cunoaște o evoluție distinctă.

În ciuda faptului că istoriografia maghiară a considerat Principatul Transilvaniei drept o moștenire a regalității maghiare, diferența este una esențială.

Inițial, s-a insistat asupra mutării Curții Regale din Buda, la Lipova, apoi la Alba Iulia, care astfel ar fi continuat moștenirea regalității maghiare. Esențial în evoluția distinctă a Transilvaniei a fost constituirea de noi instituții ale Principatului, fără nicio legătură cu Regatul Maghiar.

Plecând de la vechile instituții – existente în timpul Voievodatelor – se organizează altele noi, cu toate greutățile și opozițiile din interior și din exterior, din partea PUTERILOR  VREMII.

Constituirea Principatului Autonom al Transilvaniei a avut loc în condiții de dictat și șantaj politic. Regina Izabella a fost silită să restituie Moldovei cetățile Ciceu și Cetatea de Baltă, pentru a-și păstra cetățile Lipova și Șoimoș (Ziridava III – IV, 1974, pg. 11 – 23). La 4 septembrie 1541, Sultanul hotărâse ca regina Izabella să se stabilească în Lipova – Cetatea Șoimoș – împreună cu fiul său Ioan Sigismund Zapolya, urmașul minor al tronului, care îi avea ca tutori, pe Petru Petrovici de Suraklin, deținător și de mare Căpitan al Lipovei (1541-1551) și pe episcopul de Oradea, Gheorghe Martinuzzi.

Desemnarea Lipovei ca reședință pentru cel ce purta doar formal titlul de REGE al Ungariei vorbește de la sine de creșteea spectaculoasă a resturilor acestui oraș, străjuit de două cetăți, devenit dintr-o dată din așezare de margine, REȘEDINȚĂ a familiei regale. Desigur că noua reședință – impusă de sultan – nu convenea nici pentru Regină, cu fiul său și Curtea ei, dar nici pentru nobilime, cu toate că Lipova primise în anul 1529 privilegiul de ORAȘ  LIBER  REGESC, ca o capitală a Regatului Ungar.

Intervalul 1529-1541 nu a fost (cronologic vorbind) suficient pentru dezvoltarea economică – culturală a așezării, la care se adăuga și pericolul în creștere, reprezentat de turcii, care ridicau tot mai multe pretenții asupra zonei. De aceea, șederea reginei Izabella și a curții sale la Lipova a fost de scurtă durată. În luna mai 1542, se mută la noua sa reședință desemnată – Alba Iulia – cu toate că după vreo câțiva ani, ar fi vrut să revină la Lipova !?

În scurtul interval de timp al șederii la Lipova, regina și tutorii minorului Ioan Sigismund s-au îngrijit de dezvoltarea așezării, lărgind privilegiile orașului LIBER – REGESC, luând anumite măsuri pentru dezvoltarea Lipovei. Familia Zapolya va păstra Lipova – în stăpânire – până în anul 1551, când datorită unor neînțelegeri între tutori, cetățile Lipova și Șoimoș, sunt predate lui Ferdinand de Habsburg, împreună cu Cetatea Timișoarei și a unor teritorii din zona Lipovei, Devei și Timișului. De altfel, prin înțelegerea din 19 iulie 1551, de la Sebeș, regina Izabella și fiul ei renunțaseră la Coroana Ungariei și la posesiunile din Ungaria.

Turcii, care revendicaseră încă din 1541, de la regina Izabella, cetățile  Lipova, Șoimoș, Caransebeș și Timișoara, pornesc acțiunea de ocupare a acestora, nedorind să fie luate în stăpânire de partizanii regelui. Pentru a-și salva orașul și cetatea, locuitorii Lipovei, împreună cu căpitanul Petho Janoș (din partea lui Martinuzzi), evită un asediu distrugător și se predau turcilor; astfel că la 8 octombrie 1551, turcii intră în Lipova.

Dar la 1 noiembrie 1551, trupele creștine, conduse de generalul imperial Castaldo, care vine în Lipova cu o armată de mercenari, reușesc să-i scoată pe turci din cetate, la 5 decembrie 1551. Efectul asediului a fost devastator pentru oraș și cetate. Zidurile cetății, groase de 7 picioare, au cedat în fața bombardamentelor, în zona Mănăstirii Minorităților.

Cetatea Lipovei se reface sub conducerea generalului Aldana Bernat, spaniol de origine, care o îndoapă cu arme și provizii. În oraș rămăseseră foarte puțini locuitori, majoritatea fugiseră prin împrejurimi. Aldana a fost ajutat de italianul Alessandro de Urbino, care a făcut noi întărituri la Lipova, după un alt proiect.

Dar în luna iunie 1552, Timișoara este asediată de turci și pentru că era insuficient apărată, la 27 iulie 1552 cade în mâinile acestora; la o zi distanță turcii cuceresc și cetatea Lipovei; se predau și cetățile din Lugoj și din Caransebeș și astfel turcii devin stăpâni peste zona Timișului și Valea Mureșului. Pentru Lipova urmează o perioadă de stăpânire turcească până în 1595, când Lipova devenise SANGEAC turcesc.

În perioada 1595-1596, zona Timișului și Valea Mureșului devin teatru de război, pentru redobândirea cetăților pierdute cu multă ușurință. Cetățile Lipova, Ineu, Lugoj, Caransebeș asigurau apărarea teritoriului din vest, a comitatelor Arad, Zărand, Bihor, a Transilvaniei. Pierderile teritoriale suferite de turci însemnau mai ales pierderi strategice. Partea otomană nu a renunțat niciodată la aceste teritorii, pretinzându-le, fie pe calea armelor, fie pe cale diplomatică, atunci când contextul politic, în special schimbarea Principelui Transilvaniei, permitea acest lucru!

Așadar urmează o nouă ocupație turcă, timp de un secol, cu mici întreruperi, până în anul 1717. Reședință a unui SANGEAC, Lipova – oraș și cetate – se dezvoltă cu un anumit specific ORIENTAL și turcii reclădesc cetatea, în formă de PENTAGON, cu circumferințe de 10 000 de pași și scăldată de râul Mureș, la miază noapte, comunicând cu râul, prin 3 UȘI, așa cum o descrie și Evliya  Celebi.

Eșecurile turcilor din 1683, sub zidurile Vienei, Contraofensiva militară a Imperiului Habsburgic, dublată de cea diplomatică, nu putea ocoli Cetatea Lipovei, care era cheia Transilvaniei. În 1688, trupele imperiale, conduse de generalii: Veterani, Stahremberg și Piccolomini, ocupă cetățile Șoimoș și Lipova (în luna iunie), Caransebeșul, Lugojul și Orșova, limitând stăpânirea turcă la linia Mureș – Dunăre. Noua stăpânire nu a fost însă definitivă. În anul 1690, marele VIZIR, cu trupele sale, recucerește: Belgradul, Niș, Vidin, dar și Lipova, pe care însă, în 1691 o pierde iarăși și în intervalul 1691-1695 Lipova este controlată de habsburgi.

În 1695, în urma unui asediu de 3 ore. Cu circa 15 000 de turci, Lipova – oraș și cetate – ajunge iarăși sub stăpânire turcească. Însă cetatea a fost făcută una cu pâmântul, de un bombardament, care a durat 6 zile și de turcii care au ocupat-o! Prin Pacea de la Karlowitz (1699), Lipova rămâne sub stăpânire turcească, dar Tratatul de Pace specifică clar că trebuie distruse mai multe cetăți, între care: Caran, Sebeș, Lugoj și Lipova.

De fapt statutul Lipovei a fost modificat în urma Păcii de la Passarowitz (1718), dată calendaristică, după care orașul liber regesc Lipova intră definitiv sub stăpânire austriacă.

Astfel, ultimele rămășițe ale cetății Lipova devin piatră de fundație, petru casele ce se vor construi pe locul cetății, și Lipova ca CETATE își încheie rolul jucat în istorie, pe parcursul secolelor XIV – XVII. Sangeacul Lipova devine Districtul Lipova.

Prof. Gheorghe VASIESCU