Momentul extraordinar al Marii Uniri din 1 Decembrie 1918 nu a trecut nici în acest an neobservat de elevii din Lipova și cei de pe Valea Mureșului.

Primăria Oraşului Lipova, în colaborare cu Cercul de Istorie-Geografie Lipova-Valea Mureșului au organizat, pe data de 29 noiembrie 2017, o activitate cu titlul În Ajun de Centenar” .

Deşi mai este un an până la împlinirea cifrei rotunde de 100 de ani, manifestarea deosebită organizată în 29 noiembrie a avut ca principal scop marcarea debutului unui an special, al 100-lea an de la Marea Unire, un an de activități dedicate Marii Uniri din 1 decembrie 1918.

O expoziție de colaje și desene realizate de elevi, organizate sub îndrumarea prof. Iercoșan Marius și Ususan Cristina, vă întâmpină în holul Primăriei Lipova, ca rezultat al pasiunii și dedicației copiilor față de Ziua Națională a României.

Elevii din clasa a IX-a B ai Liceului „Atanasie Marienescu” din Lipova, reuniți sub numele de Corul Vilanella, îmbrăcați în costume populare, au prezentat un  program artistic cuprinzând poeme și cântece patriotice, îndrumați de prof. Matei Cornelia. Au mai recitat poeme patriotice elevii din clasa a VII-a C, îndrumați de prof. Opriș Ancuța.

Au lucrat cu dedicație, patriotism și mândrie națională elevii din cadrul liceelor : 

  • Liceul „Atanasie Marienescu”, îndrumați de prof. Ususan Cristina, Szollosi Sofia, Blaguescu Alina, Bunghez Sebastian;
  • Liceul „Sever Bocu”, îndrumați de prof. Roxin Ana Magdalena și Petracovschi Lavinia;
  • Școala Gimnazială „Adam Muller Gutenbrunn”, Zăbrani, îndrumați de prof. Ardelean Ramona, Romanov Nicolae;
  • Școala Gimnazială „Teodor Păcățean” din Ususău, îndrumați de prof. Teodorescu Gabriel;
  • Liceul Tehnologic Săvârșin, îndrumați de prof. Costea Luminița.

Invitat special al evenimentului a fost prof. dr. Stelean Boia,  care a vorbit despre însemnătatea zilei de 1 Decembrie 1918, despre eforturile și preocupările domniei sale de a întocmi o Monografie a orașului Lipova, precum și de eforturile personalităților din județul nostru la Marea Unire. S-au rostit numele lui Vasile Goldiș, Ioan Suciu, Ștefan Cicio-Pop și a altor delegați din Cercurile de la Lipova și Radna la Adunarea de la Alba Iulia.

La finalul evenimentului, tot prof. Boia a fost cel care a premiat lucrările elevilor, expuse pe holul primăriei :

  • premiul I Liceul „Atanasie Marienescu”, Lipova;
  • premiul II Liceul „Sever Bocu”, Lipova;
  • premiul III Școala Gimnazială „Adam Muller Gutenbrunn”, Zăbrani.

 

prof. Ususan Cristina