Luna aprilie a început cu planuri mari puse la cale de Primăria Lipova, acestea vizând amenajarea zonei din jurul monumentului emblematic al orașului – „Crucea lui Bocu”, monument la baza căruia pe o placă memorială sunt așezate următoarele cuvinte:

Lipova 1933: „Fie ca această cruce, care ne va reaminti pentru totdeauna generația eroică  a Memorandumului să devină un nou punct de plecare, pentru aceste ținuturi devenite grănicerești, de unde să pornească Renașterea românească… în mijlocul unei noi Europe și în mijlocul unei renașteri naționale.”

  • SEVER BOCU   –

 Acțiunile întreprinse de Primăria Orașului Lipova au fost demarate la inițiativa reprezentanților conducerii instituției și a reprezentanților Biroului Cultură Sport, aceste acțiuni constând în reabilitarea și amenajarea zonei din jurul acestui monument impunător ridicat în anul 1933 pe Dealurile  Orașului Lipova. 

Prin acțiunile inițiate au fost realizat până în prezent următoarele detalii:

– curățarea spațiului din întreaga zonă de vegetație și nivelarea terenului acolo unde a fost cazul

– iluminatul arhitectural al monumentului              

– iluminatul ambiental al întregii zonei înconjurătoare

– montarea de bănci, mese, coșuri de gunoi

– reabilitarea plăcii comemorative de la baza crucii

În mai puțin de o lună de zile de la demararea acțiunilor, zona Crucea lui Bocu a fost transformată radical, fiind în prezent un loc perfect pentru orice persoană din Orașul Lipova sau din afară, care dorește să petreacă momente frumoase înconjurată de natură și având în fața ochilor o panorama spectaculoasă asupra orașului Lipova. Este un loc ideal, care va oferi cetățenilor un nou spațiu perfect pentru recreere și relaxare în aer liber, având toate condițiile create în acest sens.

 Curățarea terenului de vegetație, montarea băncilor și meselor, a coșurilor de gunoi, asigurarea iluminatului arhitectural și al întregii zone și refacerea plăcii memoriale de la baza monumentului, sunt câteva dintre acțiunile deja finalizate, acestora urmând să se alăture și alte initiative pentru amenajarea acestei zone în viitorul apropiat.       

Încă din primele zile după finalizarea amenjării zonei, aceasta a devenit un important punct de atracție pentru foarte mulți cetățeni, care odată cu zilele calde au ales să viziteze această locație și să se bucure de tot ceea ce le oferă.

„Pe viitor această zonă poate să devină locul ideal pentru ieșiri în familie, cu prietenii, focuri de tabără sau grătare, indiferent de alegerea fiecăruia, locația va avea toate cele necesare pentru ca timpul petrecut aici să fie unul de calitate și orice vizitator care odată a ajuns aici să-și dorească să revină”, au spus reprezentanții Primăriei Orașului Lipova.

Primăria Orașului Lipova vine cu un mesaj în atenția tuturor cetățenilor, prin care se dorește a fi evidențiat faptul că persoanele care doresc să viziteze locația, să petreacă timp în natură și să se bucure de peisajele frumoase asupra Orașului Lipova pe care zona Crucea lui Bocu le oferă,  sunt rugate SĂ  PĂSTREZE  CURĂȚENIA și SĂ  NU  DISTRUGĂ ceea ce s-a construit în această locație!