Încă din luna martie, odată cu declararea stării de urgenţă la nivel national şi conform măsurilor prevăzute prin Planul de măsuri aprobat la nivel local, precum şi în urma măsurilor adoptate conform Ordonanţelor Militare ulterioare, Primăria Oraşului Lipova a asigurat încă de la începutul acestei situaţii, dezinfecţia străzilor din oraş şi ulterior, odată cu adoptarea Ordonanţei Militare nr.4/29.03.2020, şi dezinfecţia scărilor de bloc.
Până în prezent, atât pe străzile oraşului Lipova, cât şi la scările de bloc din oraş, au avut loc câte 2 acţiuni, distincte, pentru dezinfecţie, aceste acţiuni fiind desfăşurate în zile diferite. Dezinfecția s-a realizat pe baza unor soluții speciale, pe bază de clor, utilizate în acest tip de acțiuni.
Firma care s-a ocupat de dezinfecția scărilor de bloc s-a asigurat că atât acțiunea din data de 01.04, cât și cea din 08.04 au fost realizate conform standardelor și regulilor impuse în acest gen de situații, luându-se toate măsurile necesare, astfel încât locatarii să nu fie afectaţi în vreun fel de aceste soluţii utilizate, fiecare scară de bloc fiind parcursă la toate etajele, de reprezentanții firmei, aflați pe teren şi existând afişat câte un anunţ cu intervalul orar necesar de respectat de către locatari, odată cu finalizarea acţiunii pe fiecare scară de bloc.
„Mai multe acţiuni care au vizat dezinfectarea unor suprafațe carosabile din orașul Lipova, precum şi a scărilor de bloc de pe raza oraşului, au avut loc din luna martie şi până în prezent.
Vă asigur că facem tot ceea ce putem pentru a preveni evoluția rapidă a virusului, dar pentru aceasta va trebui să înțelegeți și să contribuiți fiecare dintre voi. Medicii, asistentele, polițiștii, jandarmii și pompierii sunt în fruntea luptei împotriva coronavirusului, o luptă grea, care ne încearcă. Ei sunt cei care își pun propriile vieți în pericol, fiind în prima linie pentru a ne salva pe noi. De aceea, ceea ce putem face noi ca să îi ajutăm pe ei și totodată să ne respectăm pe noi, este să reducem contactul cu zonele aglomerate, ideal ar fi să stăm în casă și doar pentru lucrurile cu adevărat necesare să părăsim locuința”, transmite Iosif Mircea JICHICI, primarul orașului Lipova.