Orașul Lipova a fost din nou pus la loc de cinste pe harta evenimentelor sportive organizate în România, în rândul iubitorilor de ciclism – MTB, printr-o nouă ediție de succes a competiției ROCAA  MTB  LIPOVA 2019 – EDIȚIA V.

Peste 250 de concurenţi pregătiți la linia de start pentru drum lung, biciclete, energie multă, soare de aprilie, concurenţi pregătiţi pentru o nouă aventură pe Dealurile din jurul Lipovei şi Şiştarovăţului, emoţii, nerăbdare şi dorinţa fiecăruia de a câştiga o nouă experienţă frumoasă şi de ce nu chiar un loc pe podium, așa se poate descrie pe scurt: ROCAA MTB LIPOVA 2019, EDIŢIA V. Toate acestea s-au desfăşurat sâmbătă, 20.04.2019, la Lipova.

Deși inițial, competiția pentru anul acesta a fost programată pentru data de 13.04.2019, din cauza vremii nefavorabile și a ploilor, a fost necesară amânarea competiției cu o săptămână, astfel încât terenul de pe traseul pregătit pentru desfășurarea concursului să devină accesibil. Dar, cu toate aceste inconveniente apărute și cu modificările necesare de făcut în ultimul moment, cea de-a 5-a ediție ROCAA MTB LIPOVA 2019 s-a desfășurat, în final, în cele mai bune condiții, cu mulți concurenți prezenți, la fel ca în fiecare an și cu mult soare.

ROCAA MTB  LIPOVA 2019 – EDIŢIA V – un nou capitol frumos pentru această competiție

Sâmbătă, 20 aprilie, a sosit din nou momentul mult aşteptat atât de către organizatori, cât şi de către participanţi, ziua în care s-a dat startul celei de-a cincea ediţii a competiţiei. Din fericire, succesul a fost şi de data aceasta peste măsura aşteptărilor, numărul de particianţi fiind unul foarte mare – peste 270 de participanţi, înscrişi atât online, cât şi la faţa locului, fiind depăşit numărul participanţilor din anul anterior.

Dacă până acum, în edițiile anterioare, traseul a rămas aproximativ același, de data aceasta, traseul a fost modificat. Astfel, traseul final stabilit de organziatori și pe care concurenţii l-au avut de străbătut, a aavut o distanţa totală de 39 km, zona întregului traseu fiind cuprinsă între Băile Lipova – localitatea Şiştarovăţ – retur. Deși a fost cu câțiva kilometri mai scurt decât cel din anii anteriori, traseul a avut un grad de dificultate mai mare.

Traseul a cuprinde porţiuni de asfalt pe porţiunea plată către Şiştarovăţ, cu urcări line, drum forestier în urcare şi coborâre de tip macadam, coborâri line pe tot traseul care necesitau atenţie şi un grad de dificultate ridicat, pentru participarea la acest eveniment sportiv, recomandându-se experienţă şi cunostinţe minime de mountain bike.

După cum spuneam, numărul participanţilor la ediţia din acest an „ROCAA MTB” Lipova 2019, a fost unul foarte mare, în total fiind înscrişi la start 287 de concurenţi, fete şi băieţi, cu vârste cuprinse între 15-60 de ani, atât din oraşul Lipova, cât şi din alte localităţi din judeţul Arad, din alte judeţe, precum Timiş, Hunedoara, Mehedinţi, Braşov sau Bihor şi chiar din străinătate,  toţi având un comun un singur lucru: pasiunea pentru mountain bike.

Vremea de afară a fost de partea concurenților și a organizatorilor, toți cei prezenți s-au bucurat de o vreme extraordinară, caldă, cu temperaturi perfecte de primăvară, plecând spre casă cu o nouă experienţă deosebită, dar şi cu puţin bronz.

La fel ca şi până acum,  organizatorii au oferit concurenţilor tot ceea ce au avut nevoie pentru o bună desfăşuare, pentru ei existând şi o echipă de salvamontişti şi de prim ajutor, care să îi monitorizeze pe parcusul traseului, alături de aceştia fiind prezenţi şi reprezentanţi ai Jandarmeriei şi Poliţiei Locale.

Fiind un eveniment de mare amploare, care a implicat participarea unui număr foarte mare de persoane, autovehicule, toate fiind desfăşurate pe o rază întnsă, în zona Staţiunii Băile Lipova – Şiştarovăţ,  pentru siguranţă şi ordine publică, au fost prezenţi pe toată perioada competiţiei reprezentanţi ai Poliţiei Române, care au asigurat desfăşurarea întregului eveniment în cele mai bune şi sigure condiţii. După cele aproape 10 ore, cât a durat întregul eveniment, competiţia a ajuns la final fără niciun incident, totul a decurs în condiţiile prevăzute. Pe această cale, organizatorii transmit încă dată mulţumiri speciale organelor de poliţie prezente, pentru că au fost alături şi de această dată în desfăşurarea perfectă a acestui eveniment, de o astfel de amploare.

La finalul competiţiei, câştigătorii primelor trei locuri, masculin şi feminin au fost premiaţi cu medalii, cupe, diplome şi tricouri personalizate, în timp ce toţi ceilalţi participanţi au primit diplome de participare şi plachete.

 Festivitatea de premiere a avut loc în Băile Lipova, unde, după festivitate, toţi participanţii au fost invitaţi în zona de camping, pentru a se bucura de o mâncare la ceaun, pregătită special pentru ei, muzică, multă voie bună şi un cadru  perfect pentru socializare şi relaxare.

Competiţia a fost organizată de Asociaţia Sportivă ROCAA, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al Oraşului Lipova, din partea acestora fiind prezenţi la eveniment: Iosif Mircea Jichici – Primar, iniţiatorii competiţiei: Răzvan Olariu Căsăuțean şi Adrian Antoche, precum şi reprezentanţi din cadrul Primăriei Lipova,  care s-au asigurat ca toate detaliile pentru desfăşurarea competiţiei să fie puse la punct încă de la orele dimineţii.

Din această mare echipă de organizare, au fost prezenţi şi făcut parte şi reprezentanţi din partea principalilor sponsori: DECATHLON – sponsor principal, SC ALCO KRAFT SRL, SC OECHSLER ROMÂNIA SRL, REFRESH DESIGN, LEXUS  PUBLICITATE,  PRĂVĂLIA  NOUĂ, SC  LIPOMIN SA, ASOCIAŢIA  EUROMEDIU, SERVICIUL  PUBLIC  JUDEŢEAN  SALVAMONT ARAD, CRONOMETRARE.RO, IOJIGYM , MULTIPOWER OLIMP KONZEPT – SUPLIMENTE NUTRITIVE (au asigurat o parte din premii pentru podium),  partenerii media: RADIO ARAD, TV ARAD și  INARAD.RO, prezentatorul competiției care a întreținut atmosfera și a prezentat la timp informațiile către participanți – KRISTIAN VARJASI şi nu în ultimul rând reprezentanţi ai POLIŢIEI ROMÂNE,  JANDARMERIEI şi POLIŢIEI LOCALE. Tuturor celor menţionaţi anterior, precum şi reprezentanţilor Primăriei Oraşului Lipova, Primăriei Şiştarovăţ (Viceprimar – Andrei Neda) şi tuturor voluntarilor care au fost prezenţi la punctele de înscriere şi la punctele intermediare de control şi de hidratatre, cu ajutorul cărora a fost posibilă toată această competiţie, fotografilor profesionişti, care au imortalizat cele mai frumoase cadre şi filmuleţe, se transmit şi pe această cale, cele mai sincere mulţumiri din partea organizatorilor.

Podiumul final, pe categorii de vârstă,  al competiţiei ROCAA  MTB  LIPOVA 2019 – Ediţia 5, a avut următoarea componenţă:

  • Băieţi:

CATEGORIA 15-20 ani:

Locul 1 – ALEXADNRU  CEV

Locul 2 – THOMAS  PAPP

Locul 3 – RAUL  CRĂCIUN

CATEGORIA 21-30 ani:

Locul 1 – ROLAND SCHIMDT

Locul 2 – ALEXADNRU  BRAN

Locul 3 – ALEXADNRU  TOROK

CATEGORIA 31-40 ani:

Locul 1 – ISTVAN  MURA

Locul 2 – CRISTIAN  JIDOVU

Locul 3 – ZOLTAN  PETER

CATEGORIA 41-50 ani:

Locul 1 – IOAN  VEREȘ

Locul 2 – OVIDIU  DĂNCIUȚ

Locul 3 – TEO  COCIUBA

CATEGORIA 51-60 ani:

Locul 1 – SORIN  DEAC

Locul 2 – TIBERIU  HORVATH

Locul 3 – RADU  JIPA

 

  • Fete:

CATEGORIA 15-20 ani:

Locul 1 – REBECA  FARCAȘ

CATEGORIA 21-30 ani:

Locul 1 – DIANA  COJOCARIU

Locul 2 – IOANA  POPITY

Locul 3 – OANA  COMAN

CATEGORIA 31-40 ani:

Locul 1 – TANIA  ELENA  PÂRVU

Locul 2 – MIHAELA  VASILE

Locul 3 – EDITH  HAZAS

CATEGORIA 41-50 ani:

Locul 1 – ADRIANA  KLEIN

Locul 2 – MUNTEAN ARDELEAN ELENA

Locul 3 – CARMEN  STANA

Aşa cum s-a întâmplat în fiecare an, organizatorii au fost impresionaţi de numărul neaşteptat de participanţi şi de modul în care s-a desfăşurat toată competiţia, fiind convinşi şi de această dată,  de faptul că „ROCAA MTB” Lipova a devenit pas cu pas, ediţie cu ediţie, un real pol de promovare, o adevărată tradiţie pentru oraşul Lipova, şi nu numai, tradiţie care a dus cu fiecare an care a trecut, numele oraşului Lipova şi a întregii zone tot mai departe şi care trebuie continuată şi în anii ce vor urma.

„ROCAA MTB LIPOVA a adus, şi în acest an, la un loc aproape 300 de participanţi şi mult mai multe persoane care au călcat pragul oraşului nostru, poate pentru multe fiind prima dată când au ajuns pe aceste meleaguri. La fel ca şi în cazul celorlalte ediţii, şi ediţia de anul acesta ne-a adus surprize frumoase şi ne-a bucurat modul în care s-a desfăşurat totul.

Nu putem decât să rămânem foarte încântaţi, mai ales pentru faptul că acest gen de competiţii promovează sportul, sănătatea, un stil de viaţă sănătos, socializarea, noi prietenii, experienţe de viaţă dintre cele mai frumoase, dar cel mai important – promovează oraşul Lipova şi întreaga zonă a Văii Mureşului. Succesul acestei ediţii ne face să ne gândim fără doar sau poate, la o viitoare ediţie „ROCAA  MTB”  LIPOVA 2020, cu noi surprize şi provocări pentru toţi iubitorii de mountain-bike din zonă şi nu numai.

Pentru acest eveniment minunat, care a fost un real succes, dorim să aducem mulţumiri speciale tuturor celor care au sprijinit organizarea competiţiei şi de asemenea mulţumiri şi felicitări tuturor participanţilor şi bineînţeles câştigătorilor!”, au declarat organizatorii la finalul competiției.