Societatea este mediul în care ne naştem, creştem, ne dezvoltăm, formăm relaţii interumane, trăim şi murim. Indiferent că suntem conştienţi sau nu, fiecare persoană are locul ei în societate şi fiecare persoană are rolul ei, acest fapt dându-ne unicitate. Indiferent că va fi vorba de o evoluţie sau o involuţie, schimbarea statutului nostru influenţează şi oamenii din jurul nostru, pentru că mai întâi de toate, societatea reprezintă un număr mare de oameni care socializează. Astfel, dacă dorim să vedem o schimbare în jurul nostru, aceasta trebuie să înceapă, prima dată, din sufletul şi mintea noastră, şi mai apoi trebuie transmisă in lume pentru a inspira şi alte suflete.

Lumea în care convieţuim, alături unii de alţii, adăposteşte persoane care se confruntă cu o serie de probleme atât din punct de vedere financiar, fizic, cât şi din punct de vedere emoţional, moral. Acest lucru ar trebui să fie un avertisment, un semnal de alarmă pentru cei care sunt consideraţi mai norocoşi, cei care pot oferi un sprijin. Astfel, nu contează vârsta, meseria, statutul social atât timp cât putem împărtăşi bunătate, o fărâmă de iubire, un mic ajutor pentru a retrezi un zâmbet pe chipul persoanelor suferinde şi abătute. Acolo unde există voinţă şi implicare, există şi schimbare, iar prin participarea activă la viaţa comunitaţii putem găsi căi de a reduce probleme sociale. Cu ajutorul voluntariatului putem pătrunde mai adânc în necazurile societăţii, putem fi martori la atrocităţile care ne înconjoară. Voluntariatul, în esenţa sa, este munca unor oameni orientaţi spre bine, depusă cu pasiune pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, nefiind implicat vreun câştig material, ci unul spiritual, spre exemplu: găsirea unui scop demn în viaţă, recunoştinţa pentru binecuvântările primite, compasiunea şi răbdarea. Eu consider că voluntariatul ar trebui practicat de fiecare persoană în parte, atât timp cât are ca ţintă un scop nobil. Prin participarea la trei proiecte sociale, am fost martoră la mai multe probleme cu care se confruntă omenirea, iar acest fapt m-a determinat să pătrund în sfera voluntariatului, devenind, eu însămi, un ajutor pentru cei nevoiaşi, numele organizaţiei la care sunt inscrisă este „Firimiturile se dăruiesc”. Aceasta simbolizează efortul minim pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l facem, chiar dacă suntem copii, şi anume, să luăm o „firimitură” din întregul nostru şi să o dăruim mai departe, deoarece schimbările mari provin din modificarea lucrurilor mici.

Primul caz cu care m-am confruntat, în postura de voluntar, a fost situaţia copiilor abandonaţi în orfelinate. Din nefericire, anual sunt abadonaţi aproximativ 1400 de copii de către părinţii biologici şi care ajung în diferite orfelinate, unde cu greu se integrează, acest fapt având efecte negative în formarea personalităţii lor. Una dintre soluţii, care ar putea împiedica crearea resentimentelor faţă de ei înşişi, este acceptarea copiilor abandonaţi, mai uşor, în societate, de către colectivitate. Chiar dacă au avut un istoric tragic, noi, chiar şi în calitate de copii, le putem da şansa unui viitor mai bun prin simplul fapt de a nu-i evita, ba din contră, de a interacţiona cu ei. De asemenea, pe parcursul „călătoriei” mele am întâlnit familii care provin din medii defavorizate, discrepanţa fiind într-o mare măsură vizibilă. Am făcut cunoştinţă cu diferiţi copii, care nu-şi doreau altceva decât să fie integraţi în societate, să poată avea şansa la un trai decent, să ducă o viaţă fără lipsuri materiale. Acest lucru poate fi posibil prin renunţarea la indiferenţa noastră şi oferindu-le un mic sprijin atât material, cât şi moral, spre exemplu: alimente, articole vestimentare în funcţie de anotimp, rechizite pentru şcolari, jucării pentru micuţi şi o simplă încurajare urmată de un sfat bun, care-i poate ajuta la ieşirea din „întuneric”. Un simplu gest contează mult.

Un alt caz pe care l-am regăsit atât la persoane vârstnice, cât şi la cei tineri a fost lipsa unui adăpost. Din păcate, aceştia ajung deseori în mâna sorţii, să-şi petreacă zilele în spaţii publice, neavând şansa la un aşezământ în care să trăiască, la un loc de muncă sau la îngrijire medicală. O soluţie pentru a readuce aceste persoane în mijlocul colectivităţii este de a-i înscrie la Centrele de noapte, care le oferă o masă caldă şi un loc pentru dormit, iar pe parcurs se pot restabili, îşi pot găsi un loc de muncă şi pot deveni persoane independente. Mai bine zis, suferinţa lor nu trebuie evitată, ci trebuie combătută cu orice mijloc posibil, trebuie să le oferim un impuls pentru a-şi reveni şi a duce o viaţă normală.

O altă problemă des intâlnită este situaţia copiilor care suferă de anumite afecţiuni, cum ar fi Sindromul Down sau autismul. Aceste afecţiuni ale sistemului nervos sau ale creierului sunt caracterizate prin dificultate de învăţare, retard mintal, tulburări de comportament, probleme locomotorii, convulsii sau tulburări de vorbire. Copiii cu sindromul Down sunt deseori ignoraţi de copiii de aceeaşi vârstă cu ei, devenind izolaţi. Cu toate acestea, s-au format centre speciale de ajutor pentru aceşti copii sau adulţi. Consider că, deşi suntem copii, putem schimba această situaţie prin simplul fapt de a petrece timp preţios cu cei suferinzi de aceste afecţiuni. Spre exemplu, putem participa alături de ei, în centrele dedicate lor, creând obiecte artistice, felicitări sau jocuri interactive. Prin acest fel, ne putem apropia de ei, făcându-i să uite pe moment de condiţiile de care suferă şi să nu se simtă izolaţi. Deşi sunt copii bolnavi, sufletele lor sunt pure şi nu merită să nu fie integraţi în societate sau privaţi de evenimente. Din păcate, problemele acestor copii, cum ar fi sărăcia, lipsa afecţiunii din partea părinţilor biologici, lipsa unui adăpost sau prezenţa unor boli, au efecte negative asupra dezvoltării lor şi a integrării lor în colectivitate. Aceste poveşti de viaţă nu ar trebui ignorate de către noi, ci ar trebui să lucrăm împreună pentru a găsi o soluţie, un leac, împotriva suferinţelor. Aceşti oameni, fie copii, fie adulţi ar trebui să aibă şansa de a se integra, de a depăşi momentele dificile, iar acest lucru trebuie susţinut de către persoanele care au posibilităţi materiale.

În concluzie, trebuie să ne deschidem ochii şi sufletele la nevoile aproapelui nostru. Trebuie să-i conducem pe cei suferinzi şi mai puţin norocoşi către un drum lipsit de obstacole şi să fim un sprijin pentru aceste persoane. Prin urmare, trebuie să renunţăm la insensibilitate şi să le insuflăm solidaritate, să le arătăm că nu sunt singuri pe lume cu problemele lor. Prin unirea noastră cu oamenii nevoiaşi putem combate orice teamă şi necaz şi putem schimba lumea rece în care trăim.

 

Bibliografie

http://www.taifasuri.ro/taifasuri/copilul-meu

 

Coordonator, profesor Butaciu Carmen-Mirela,

Elevă, Mateescu Roxana-Beatrice, clasa a XII-a B,

Liceul „Atanasie Marienescu”, Lipova, judeţul Arad