Pasionații de ciclism și drumeții sunt invitați să participe la a III-a ediție a competiției ROCAA MTB Lipova 2017 !

Anul acesta organizăm a treia ediţie a competiţiei ROCAA  MTB  LIPOVA, în data de 29.04.2016, în localitatea Lipova, jud. Arad.

Anul trecut au luat parte la competiţie un număr de 246 de concurenţi atât din judeţul Arad, Timiş, Caransebeş , Bihor, Hunedoara, dar şi din Franţa, Ungaria.

Traseul este unul pitoresc, pe dealurile Lipovei, Şistarovăţului, la începutul primăverii unde peisajele naturii renasc pentru a ne oferi o amintire de neuitat. Ca şi anul trecut, plecarea se face din parcarea aflată în Băile Lipova. Traseul este unul clasic de mountain bike, de dificultate medie, cu 6 urcări accesibile oricărui participant şi 4 coborâri principale, traseul fiind puţin modificat anul acesta, ajungând la distanţa de 46 km desfăşuraţi în prima parte pe un teren argilos, continuat cu macadam şi sosirea pe asfalt pe ultimii 2 km,  diferenţa de nivel fiind de 505m.

În preambulul competiţiei se va desfăşura şedinţa tehnică aferentă cursei începând cu ora 10:00, iar startul competiţiei se va da la ora 10:30.

Concursul va avea parte de o cronometrare electronică, premii şi multă distracţie. Traseul competiţiei va fi marcat ca şi anul trecut, cu panglici specifice, indicatoare iar pe zonele periculoase vor fi semnalizări specific pentru a preîntâmpina posibilele accidentări.

Participanții trebuie să aibă cunoştinţe minime de MTB,  iar cei sub 18 ani pentru a putea participa la competiţie, părinţii sau tutorele lor în unele cazuri vor complete o fişă de responsabilitate; de asemenea, ceilalţi participanţi vor completa o declaraţie pe propria răspundere, deoarece oricât de precauţi am fi, există cazuri când se pot întâmpla accidentări.

Partenerii noştri de anul trecut ne vor fi alături şi în acest an: PRIMĂRIA  ORAŞULUI LIPOVA,  CENTRUL  RECREATIV  LIPOVA,  MTB  LIPOVA  2015,  GOODRIDE,  LEXUS, SALVAMONT ARAD,  CRUCEA  ROŞIE LIPOVA,  EVEREL  ROMÂNIA,  OESCHLER  ROMÂNIA, BĂILE  LIPOVA  CAMPING,  REFRESH  DESIGN,  ALKO  KRAFT  ROMÂNIA,  KISS FM,  RADIO ARAD,  TV  ARAD,  FREERIDERS,  TMONLINE.

Înscrierile şi toate informaţiile necesare , formulare de înscriere, declaraţii pe propria răspundere, detalii despre taxa de înscriere (15 lei),  le găsiţi pe pagina de facebook a evenimentului ROCAA MTB LIPOVA: https://www.facebook.com/events/384988218515804

Google plus: https://plus.google.com/u/0/103167903377037821317

Înscrierile online se fac pe http://www.123contactform.com/form-2420569/ROCAA-MTB-LIPOVA-EDITIA-A-III-A dar şi în ziua competiţiei de la orele 8:30-10:00.

 

 

 

Persoane de contact:

Adrian Antoche, telefon 0742 699 055

Răzvan Olariu, telefon 0741 927 285.