Clădirea Casei de Cultură a oraşului Lipova, construită la sfârşitul secolului XIX-a avut în primele decenii de viaţă funcţiunea de hotel şi restaurant sub denumirea de „Hotel Central”. Cu mici modificări în anul 1946, se înfiinţează Casa de Cultură a oraşului. În locul sălii restaurantului se amenajează sala de spectacole şi scena, iar din două camere de la etaj se amenajează balconul. Din hol, în partea dreaptă sunt alte două încăperi, devenite sală pentru repetiţie şi garderoba pentru trupele de artişti profesionişti sau amatori ce dădeau spectacole la Lipova. Pe sub poarta principală se întra intr-o altă sală, care a fost folosită pentru sport, instruirea formaţiunilor de dans şi expoziţii ocazionale. La etaj, fostele camere hoteliere au devenit birouri şi săli pentru instructorii salariaţi, iar una mai mare a fost folosită ca sală de repetiţii pentru formaţiunile artisitice de amatori. Aceasta este denumită Sala Mică a Casei de Cultură.

În ultimii ani, întreaga clădire a ajuns într-o stare avansată de degradare, multe din spaţii fiind nefuncţionale. Dotările existente au fost depăşite din punct de vedere tehnic şi ieşite din uz, iar mobilierul din sala de spectacol şi sălile de repetiţii era într-un procent destul de mare  deteriorat.

Toate aceste aspecte au dus la realizarea unui proiect de reabilitare şi modernizare a clădirii.

Proiectul a fost demarat în primăvara anului 2015, finalizarea acestuia neavând un termen prestabilit, după ritmul lucrărilor, preconizându-se însă că acestea se vor finaliza în anul 2016, ceea ce s-a şi întâmplat aşa.

Astfel că în luna iulie a acestui an, lucrările ample de reabilitare a clădirii Casei de Cultură a oraşului Lipova au ajuns la final, acestea aducând în prim plan imaginea unei clădiri deosebit de frumoase, cu o arhitectură impunătoare, care atrage privirea oricărui trecător, fie că este localnic sau turist.

Scopul principal al acestui proiect este creşterea accesului populaţiei la informaţie, educaţie, cultură şi coeziune socială, fiind astfel absolut necesară ridicarea calităţii spaţiului existent.

Spaţiile existente în această clădire au fost modificate şi transformate. La parter există o sală de spectacole, remobilată, cu o capacitate de 132 de locuri, la etaj, balconul existent deschis către sala de spectacole a fost transformat într-o cameră închisă cu funcţiunea de sală de conferinţe, cu o capacitate de 28 de locuri, vechiul cabinet de tehnică dentară din incinta clădirii a devenit sală de sport pentru antrenamente de dans sportiv şi balet, în locul magazinului de piese auto care funcţiona în trecut în această clădire, a fost înfiinţată o sală de expoziţii, iar spaţiul de sub scenă a fost reamenajat ca şi spaţiu pentru orchestră, fiind astfel posibilă organizarea unei game mai largi de evenimente. Spaţiile pentru birouri s-au recompartimentat, devenind astfel încăperi mai mari care permit desfăşurarea activităţilor cluburilor sportive sau sociale din oraş.

Din punct de vedere arhitectural,  s-a dorit, ca în urma reabilitării, clădirea să primeacă o imagine cât mai apropiată de imaginea pe care avut-o iniţial,  în perioada interbelică, fapt care, în prezent, se poate spune că a fost indeplinit cu succes.

Clădirea care găzduieşte Casa de Cultură Orăşenească Lipova, alături de alte clădiri reabilitate recent, precum clădirea tip seccession care găzduieşte Centrul de Informare Turistică a Oraşului Lipova sau clădirea fostei Case a Armatei, care astăzi funcţionează ca şi Centru Recreativ Orăşenesc Lipova, sunt clădiri şi totodată instituţii emblematice pentru oraşul Lipova, care au un mare cuvânt de spus atât din punct de vedere al importanţei şi amplorii proiectelor duse la finalizare, dar mai ales, rolul principal al acestor imobile, constă în promovarea imaginii oraşului prin toate activităţile care deja sunt realizate şi prin cele ce se vor realiza, tot mai mult şi mai diversificat datorită exitenţei acestor clădiri deosebite şi multifuncţionale.